aelesaodna-ed eP
19 Apr 2011 Leave a Comment
in Manife-stări
Azi m-am trezit cu cerul în picioare. Da, mi-a fost greaţă. Şi-am suferit de vertigo. Gravitaţia nu-mi funcţionează în mersul pe mâini. Nu, nu mă loveam cu capul de podea. Tocmai asta e! Înţelegi? Aş fi vrut să pic o dată în cap. Mă tot gândeam că nu sunt o da Vinci. Nu pot! Nu pot pe de-andoaselea!
20 de minute mai târziu, mă luptam în tramvai cu o bătrânică pentru un loc. Al ei! S-a ridicat să mi-l ofere. “Timpul trece mai încet dacă stai jos. Eu mă grăbesc. Cu toţii ne grăbim să ajungem… unde sunt eu. Eu sunt bătrână, maică. Tu, tu trebuie să stai jos. Trebuie să îţi trăieşti moartea, nu să fugi către ea.” Să îţi trăieşti moartea… Asta-i viaţa?
Azi am răspuns la “Bune zile”, domniţă! bărbăteşte. Soldăţeşte, chiar. Mă amuzam cum mâna mi se ducea involuntar la cap. Şi chiar am rostit 2 “Să trăiţi!”-uri. Ce dracului e asta? Azi totul e pe dos? Am zis “Alo!” când s-a ciocănit în uşă. Am băut apă, fiindu-mi foame si am aprins filtre de ţigări. “Oi fi îndrăgostită!” Aş! Am datat o adresă oficială 91.04.2011 şi am expediat-o. Mi-am spus că apa rece mă va trezi. La robinet curgea doar cea fierbinte…
Pe drum, înapoi, m-a muşcat o pisică. Am mârâit-o, bineînţeles!
Am ajuns acasă. Şi iar m-a luat cerul de glezne… De-acolo, cu susul în jos, mă-mpleticeam în gânduri cu zmei, salcâmi, cozi despletite şi mă-necam de-atâta iarbă.
Lucrurile mi se-ntorceau în fire, ameţindu-mi simţurile şi trebuia să le fac faţă ca şi cum de-abia atunci le învăţam pe toate, dintr-o dată. Aşa cum, dacă viaţa le oferă şansa sau blestemul reîntregirii, orbii învaţă că sprâncenele încruntate ascund supărarea, nedumerirea sau îndoiala. Aşa cum surzii învaţă că aerul sună a respiraţie, a “hhhhhhhh” sau a vânt toamna. Aşa cum muţii învaţă cât de cuprinzător e A în dantelări de corzi vocale. Aşa cum… Doamne, mă înec!
Mai uşor… Unde mă grăbesc? Ş-am râsu’-plânsu’ până m-am aşternut aici, la scris.
Nu, nu, nu, nu, nu. N-ai să iarnă, primăvară! Nu, nu, nu, nu, nu, nu.
