Ultimul Inorog. Noua înființare.

Tot eu. Tot tu. Același corn.

Aștepându-ți minunea înființării, te cuprindem amândoi dincolo de gând, de lume, de suflet. Avem povești de povestit.

Eu ți-am chemat marea, ți-am pregătit o iapă neagră înpintenată, și luna plină.

El ți-a adunat toate sunetele lumii, brațe de cățărat și jocuri cu păpădii.

Te așteaptă toate.

Până atunci… mai e puțin. Până atunci… somn cu fluturi.

Tot eu. Tot tu. Același vis.

Advertisements

Mă recunoști?

 

Cum te cheamă? Noaptea.

 

Am fost un crai. Demult… în urmă cu 6 vieți. Toate 6.

Am purtat războaie. Așa te-am cunoscut prima oară. Încălecat pe un cal alb. Un semnal. Arcașii. Săgeți șuierau în șuvițe. Te-am învins. Te-am luat prizonier. Mândru înaripat.

Am fost la cârma unei corăbii. Capturam sirene pentru a le smulge lacrimi. Aveam comori nebănuite. Tunuri. Înecăcioasă pucioasă mânioasă. Ne reîntâlnim. M-ai capturat. Obraznic pirat.

Am fost magician. Transformam vertebre în aripi și zburam deasupra cuibului de cuci. Mi-ai oferit un argint în schimbul unui vis. Ai adormit. Ți-am deșirat destinul.

Am fost vânător. M-ai atacat. Mâncasei luna și te-am speriat. Bărbat curat necurat, cu ochi de vârcolac, ți-ai amintit de mine. Războaiele purtate, comori capturate. M-ai transformat. Cutreieram împreună păduri, devorând pe rând lună după soare.

Am făcut schimb de învățături în ultimele 2 vieți. Mi-ai fost profesor, ți-am fost tată.

Sunt femeie. Te recunosc. Vino să-ți peticesc destinul!

x

Dimineața, după sânzâiene…

Chiar dacă am terminat numărătoarea celor 366 de zile frumoase, tulburătoare, pline de vise și alei de demult, locuri cu parfum, castele și palate, mă simt din nou copil.

De fiecare dată când mai adaug un inel verdelui meu, mă simt copil. Dimineața adusă de sânzâiene va fi mereu miraculoasă mie. Este o zi cu totul deosebită. Și este a mea.

Tresalt în aceeași bucurie, minunându-mă de bine-cuvântatele alinturi și alinări. Superbe flori îmi clipesc din coada ochiului. Mă trezesc zâmbind și adulmecând cerul după ploaie. Și caut brațele mamei.

Iubitul mă sărută altfel. Mai dulce, mai suav. Ziua mea este ca noi doi. Veselă, însorită, răcoroasă, imprevizibilă și mai ales… de povestit.

Ziua mea are coloană sonoră, simțuri împlinite, vorbe șoptite, exclamații. Pelicula de sepie a mai umplut o rolă.

O nouă amprentă pe sufletu-mi văratic.

Somebody that I used to know…

…called me the other day and said: “Care for a… talk?” It made me smile. I couldn’t help wonder “And you aaare…?”, although I was silent.

People seem to come in and out of our lives. But they all stay the same after the last exit sign: Just somebody that I used to know.

And maybe now you start to understand my – our – dillema. I’m not British, therefore the weather was out of reach. The chitchat was never my thing. It felt like a KinderSurprise. First second you smile. Next second you throw away the sweetness cover. Couple of seconds later you figure out the surprise. Then?! Nothing. What do you do next? You go on doing whatever you were doing before the surprise hit you. Life goes on undisturbed. Nothing to gain, nothing to lose.

People we used to know, once conquered our mountains. Once they were shells of our pearled hard core. Once they waved on and off our shores on and on and on. Once they pawned our heels’ souls. Once they stormed every single thought.

A simple “how are you” would be… a start. Selfish. An “I missed you” maybe… A lie. A story to tell… Childish. A joke. Stupid. It’s complicated. Too complicated to… mean something. To care a drop. To bother a sea. 

People that I used to know, used to know me. People who used to know me, used to know my bright shiny horn, my fairytale, my truth, my all… People who used to know me, used to know the world of unicorns. My world is blue treed and purple grassed. Remember? Probably not. Otherwise…

“Please don’t call me anymore. We’re just somebody that we used to know.”

Cronica Diavolului

Locuiesc sub Dumnezeu. Cu un etaj mai jos.

În timpul liber sunt un om simplu. Aproape sărac. Fumez şi fac haz de necaz. Al altuia. Tuşesc mult, se înţelege… cu multe înţelesuri. Azi am ales să fiu femeie. Nu gătesc, nu cos, nu calc. Spăl doar: lumea de păcate. Ei dau vina pe mine şi redevin nepătaţi. Ca la confesiune. Atât de simplu. 3 Ave Marii şi lumea e salvată. Apoi nasc încă o sută prin păcatul originar. Miros dumnezeiesc a lapte, măr şi moarte.

O zi obişnuită. Nimic incisiv. Sunt cuminte. Mă pieptăn agale, înşirând în gând strategiile de marketing folosite în timpul săptămânii. Oferte, campanii… SSDD. Şi toate funcţionează. La fel. De când lumea. Apoi apăs butonul liftului. Azi am şedinţă de vânzări cu Şeful. Doamne, ce plictiseală…! Pe toţi sfinţii, arhanghelii, heruvimii lui… Sunt tânăr, Doamne…

Doamne, ce-ai mai îmbătrânit! Iar eu sunt încă atât de tânăr şi frumos… O duci rău? Taci, Doamne? Te-am supărat? Ştii că nu cer iertare, ştii că nu-ţi cer un cer. Ştii că-s sătul. Dar, Doamne… Nu te-ai săturat şi tu? Hai, Doamne, să fim Femeie pentru o zi! Hai, Doamne, să uiţi de tine, de mine şi să fii ce-ai mai fost…

Eu şi cu tine, Doamne… Să fim Femeie la un loc. Ce nebunie ar mai fi! Ce marketing, Doamne! Gândeşte-te doar! Îţi dau inima ei şi-mi laşi mie mintea, Doamne!

Cum ne-ar mai sta la un loc! Ca la început.

Plec, Doamne. Mă mut în Femeie. Mă găseşti la… mezanin. Te aştept.

Ascultă. Ascultă… -mă.

E vreme de tăcut

Pentru că e vreme de trăit. Păstrăm în melancolie scrisul, şi el câteodată, un alt fel de tăcere. Nimic nu se pierde, totul se… schimbă.

Ajustăm acorduri, regizăm epi…loguri si decidem: Acţiune! Cum să povesteşti când nici lacrima nu are timp să se usuce şi te trezeşti râzând ca un copil la şuviţa sorbită? Când? Şi-apoi… şi fericirea asta costă timp! Sunt păsări de prins, soare de gâlgâit, valuri de mers si atâta vară de iubit. Nu mă căuta.

Cu gândul la Moldova, ieri era să strivesc o şopârliţă. Cam aşa şi cu inima. Era frumoasă, mică şi verde. Am ridicat-o grijuliu. Am zâmbit şi aş putea jura că şi ea a făcut la fel. Apoi am adormit împreună în iarba umedă de noapte. Mirosea a albastru de Voroneţ şi se auzeau copite de cai voluptoşi în depărtare. Ca de fiecare dată, te aştept în trezire. Să te cuprind cu mâna stângă. Iar zâmbesc. Tresari şi…mmmm

O altă vreme de tăcut. Ar fi absurd dimpotrivă!

De ajuns.

p.s.: Cam asta e! 🙂

 

Filă de jurnal

Lumea, până nu demult, se închidea între paranteze.

“But then… he entered and walked across the room”.

Şi am muşcat din carnea lui şi am redevenit o coastă. Pântecul, şi el se vindeca.

Prin toate arsurile, tăieturile… trece din nou sânge. Se strecoară, picură… până nu mai râmâne nimic.

A trecut.

Sunt eu. Tot muşc. Tot sfârtec. Şi tot atac.

Mă joc cu luna pe pervaz.

În patul meu… un musafir. Mă priveşte mai tot timpul indiscret. Îl ascund printre cearşafuri. Îl găsesc. Şi îl ţin legat de-un sân c-o mână.

Acum au voie stelele, nebunele, să clipească. Ploile să toarne.

La geamul meu se scurg anotimpuri. E vară. Va fi toamnă. Iarnă.

~~~~~~~~~~~~~~~~~

Noaptea lui 13. August.

Previous Older Entries

%d bloggers like this: