Cronica Diavolului
23 Oct 2011 Leave a Comment
Locuiesc sub Dumnezeu. Cu un etaj mai jos.
În timpul liber sunt un om simplu. Aproape sărac. Fumez şi fac haz de necaz. Al altuia. Tuşesc mult, se înţelege… cu multe înţelesuri. Azi am ales să fiu femeie. Nu gătesc, nu cos, nu calc. Spăl doar: lumea de păcate. Ei dau vina pe mine şi redevin nepătaţi. Ca la confesiune. Atât de simplu. 3 Ave Marii şi lumea e salvată. Apoi nasc încă o sută prin păcatul originar. Miros dumnezeiesc a lapte, măr şi moarte.
O zi obişnuită. Nimic incisiv. Sunt cuminte. Mă pieptăn agale, înşirând în gând strategiile de marketing folosite în timpul săptămânii. Oferte, campanii… SSDD. Şi toate funcţionează. La fel. De când lumea. Apoi apăs butonul liftului. Azi am şedinţă de vânzări cu Şeful. Doamne, ce plictiseală…! Pe toţi sfinţii, arhanghelii, heruvimii lui… Sunt tânăr, Doamne…
Doamne, ce-ai mai îmbătrânit! Iar eu sunt încă atât de tânăr şi frumos… O duci rău? Taci, Doamne? Te-am supărat? Ştii că nu cer iertare, ştii că nu-ţi cer un cer. Ştii că-s sătul. Dar, Doamne… Nu te-ai săturat şi tu? Hai, Doamne, să fim Femeie pentru o zi! Hai, Doamne, să uiţi de tine, de mine şi să fii ce-ai mai fost…
Eu şi cu tine, Doamne… Să fim Femeie la un loc. Ce nebunie ar mai fi! Ce marketing, Doamne! Gândeşte-te doar! Îţi dau inima ei şi-mi laşi mie mintea, Doamne!
Cum ne-ar mai sta la un loc! Ca la început.
Plec, Doamne. Mă mut în Femeie. Mă găseşti la… mezanin. Te aştept.
Ascultă. Ascultă… -mă.
E vreme de tăcut
03 Aug 2011 2 Comments
in Manife-stări
Pentru că e vreme de trăit. Păstrăm în melancolie scrisul, şi el câteodată, un alt fel de tăcere. Nimic nu se pierde, totul se… schimbă.
Ajustăm acorduri, regizăm epi…loguri si decidem: Acţiune! Cum să povesteşti când nici lacrima nu are timp să se usuce şi te trezeşti râzând ca un copil la şuviţa sorbită? Când? Şi-apoi… şi fericirea asta costă timp! Sunt păsări de prins, soare de gâlgâit, valuri de mers si atâta vară de iubit. Nu mă căuta.
Cu gândul la Moldova, ieri era să strivesc o şopârliţă. Cam aşa şi cu inima. Era frumoasă, mică şi verde. Am ridicat-o grijuliu. Am zâmbit şi aş putea jura că şi ea a făcut la fel. Apoi am adormit împreună în iarba umedă de noapte. Mirosea a albastru de Voroneţ şi se auzeau copite de cai voluptoşi în depărtare. Ca de fiecare dată, te aştept în trezire. Să te cuprind cu mâna stângă. Iar zâmbesc. Tresari şi…mmmm
O altă vreme de tăcut. Ar fi absurd dimpotrivă!
De ajuns.
p.s.: Cam asta e! 
Filă de jurnal
26 Apr 2011 3 Comments
in Reîncarnari Tags: carne, inorog, lume, luna, pantec, sange
Lumea, până nu demult, se închidea între paranteze.
“But then… he entered and walked across the room”.
Şi am muşcat din carnea lui şi am redevenit o coastă. Pântecul, şi el se vindeca.
Prin toate arsurile, tăieturile… trece din nou sânge. Se strecoară, picură… până nu mai râmâne nimic.
A trecut.
Sunt eu. Tot muşc. Tot sfârtec. Şi tot atac.
Mă joc cu luna pe pervaz.
În patul meu… un musafir. Mă priveşte mai tot timpul indiscret. Îl ascund printre cearşafuri. Îl găsesc. Şi îl ţin legat de-un sân c-o mână.
Acum au voie stelele, nebunele, să clipească. Ploile să toarne.
La geamul meu se scurg anotimpuri. E vară. Va fi toamnă. Iarnă.
~~~~~~~~~~~~~~~~~
Noaptea lui 13. August.
aelesaodna-ed eP
19 Apr 2011 Leave a Comment
in Manife-stări
Azi m-am trezit cu cerul în picioare. Da, mi-a fost greaţă. Şi-am suferit de vertigo. Gravitaţia nu-mi funcţionează în mersul pe mâini. Nu, nu mă loveam cu capul de podea. Tocmai asta e! Înţelegi? Aş fi vrut să pic o dată în cap. Mă tot gândeam că nu sunt o da Vinci. Nu pot! Nu pot pe de-andoaselea!
20 de minute mai târziu, mă luptam în tramvai cu o bătrânică pentru un loc. Al ei! S-a ridicat să mi-l ofere. “Timpul trece mai încet dacă stai jos. Eu mă grăbesc. Cu toţii ne grăbim să ajungem… unde sunt eu. Eu sunt bătrână, maică. Tu, tu trebuie să stai jos. Trebuie să îţi trăieşti moartea, nu să fugi către ea.” Să îţi trăieşti moartea… Asta-i viaţa?
Azi am răspuns la “Bune zile”, domniţă! bărbăteşte. Soldăţeşte, chiar. Mă amuzam cum mâna mi se ducea involuntar la cap. Şi chiar am rostit 2 “Să trăiţi!”-uri. Ce dracului e asta? Azi totul e pe dos? Am zis “Alo!” când s-a ciocănit în uşă. Am băut apă, fiindu-mi foame si am aprins filtre de ţigări. “Oi fi îndrăgostită!” Aş! Am datat o adresă oficială 91.04.2011 şi am expediat-o. Mi-am spus că apa rece mă va trezi. La robinet curgea doar cea fierbinte…
Pe drum, înapoi, m-a muşcat o pisică. Am mârâit-o, bineînţeles!
Am ajuns acasă. Şi iar m-a luat cerul de glezne… De-acolo, cu susul în jos, mă-mpleticeam în gânduri cu zmei, salcâmi, cozi despletite şi mă-necam de-atâta iarbă.
Lucrurile mi se-ntorceau în fire, ameţindu-mi simţurile şi trebuia să le fac faţă ca şi cum de-abia atunci le învăţam pe toate, dintr-o dată. Aşa cum, dacă viaţa le oferă şansa sau blestemul reîntregirii, orbii învaţă că sprâncenele încruntate ascund supărarea, nedumerirea sau îndoiala. Aşa cum surzii învaţă că aerul sună a respiraţie, a “hhhhhhhh” sau a vânt toamna. Aşa cum muţii învaţă cât de cuprinzător e A în dantelări de corzi vocale. Aşa cum… Doamne, mă înec!
Mai uşor… Unde mă grăbesc? Ş-am râsu’-plânsu’ până m-am aşternut aici, la scris.
Nu, nu, nu, nu, nu. N-ai să iarnă, primăvară! Nu, nu, nu, nu, nu, nu.
Şi ce a zis ţiganca
10 Apr 2011 Leave a Comment
in Manife-stări Tags: destin, determinism, inorog, meditatii, soarta, tiganca
Nu există oameni. Nu există bine sau rău. Doar ce stă scris. Destin. Soartă. Şi cine scrie? Până când? Şi totuşi există anotimpuri. Există tipare. Există cicluri. Păsările nu-şi uită zborul. Vrei să găseşti o noimă? Nu o căuta aici.
Totul ar fi atât de simplu dacă am crede în “ce ne e scris”. Eliberator, chiar. Chiar? Ce devine ieri… azi…? Cine mai eşti? Mai contează? Mai vrei… mâine? Nu te simţi mutilat?
Unii mi-ar reproşa că e cam târziu pentru astfel de “meditaţii”. Până acum ar fi trebuit să ştiu. Şi să mă hotărăsc. Zâmbesc.
Zâmbesc pentru că, tocmai Acum, mă preocupă cu adevărat “determinismul”. Tocmai Acum când mi-am decis singură întoarcerea. Tocmai Acum când mi-am apucat viaţa de guler şi am smuls-o fără milă sau urmă de regret. Şi am făcut… dreapta. Nu mă uit înapoi. Nu văd înainte. Sunt aici. Acum. Atâta ştiu. Atâta am.
…Şi ce a zis ţiganca.
Don Juan De Parcă
05 Apr 2011 Leave a Comment
in Cod-dice Tags: don juan, ghilotina, inorog
Dormind, nu chiar, în vis despre speranţă, la graniţa dintre Grădina Ghetsimani şi Sărutul Trădării, ţi-am auzit paşii. Te-am urmărit până departe. Doamne, cât mai e până departe…
Alene ţi se alăturau, pe rând, femei. Copile, june, bătrâne. Mame. Pustiite, amorţite, divine. Regine. Senine, senile, servile. Oloage. Tăcute, umilite, sfidătoare. Criminale. În fruntea cortegiului, braţ la braţ erai cu cele două Alese: Blestemul şi Speranţa. Speranţa e Curva!
Până la margine. Între ţărm şi prăpastie, stătea încremenită marea. Încremenită precum Excalibvr în stâncă. “Stare de asediu!” am declarat. “Să vină Ghilotina!” şi femeile tale, toate s-au cutremurat. Ţi-ai ridicat atunci vocea peste a lor şi-ai încercat să le linişteşti…
And, oh! if e’er I should forget, I swear—
But that ‘s impossible, and cannot be—
Sooner shall this blue ocean melt to air,
Sooner shall earth resolve itself to sea,
Than I resign thine image, oh, my fair!
Or think of any thing excepting thee;
A mind diseased no remedy can physic
(Here the ship gave a lurch, and he grew sea-sick).
În zadar. Detain me, if you please…
Fum de ţigară. Trei paşi. Umăr. Privire. Zâmbet. Cal Troian! Şi iar fum de ţigară.
Scrâşnet de oţel.
Ş-apoi Plumb.
Femei se întorceau din drum.
De Parcă…
…Past the point of no return!
Flashbacks of a fool
28 Mar 2011 Leave a Comment
in Oglinzi-me
If there is something
That I might find
Look around corners
Try to find peace of mind,
I say
“Where would you go
If you were me?
Trying to keep a straight course is not easy”
Somebody special looking at me
A certain reaction we find
What should it try to be, I mean
If there are many
Meaning the same
Be specific just a game 
I would do anything for you
I would climb mountains
I would swim all the oceans blue
I would walk a thousand miles
Reveal my secrets
More than enough for me to share
I will put roses around the door
Sit in the garden
Growing potatoes by the score
Shake your head girl,
with your ponytail
Takes me right back
[when you were young]
Throw your precious gifts into the air
Watch them fall down
(when you were young)
Lift up your feet and put them on the ground
You used to walk upon
(when you were young)
Lift up your feet and put them on the ground
The hills were higher
(when we were young)
Lift up your feet and put them on the ground
The trees were taller
(when you were young)
Lift up your feet and put them on the ground
The grass was greener
(when you were young)
Lift up your feet and put them on the ground
You used to walk upon
(when you were young)
…‘That, of course, is the great secret of the successful fool –
Isaac Asimov
